BOTOSANI CITY REPORT

CHELTUIELI  PUBLICE

 DIRECȚIA IMPOZITE și TAXE LOCALE

 MONITORUL OFICIAL LOCAL

   Pagina principala  |  Stiri  |  Proiecte  |  Dezbateri  |  Evenimente anuale |  Informatii utile |  Albume foto  |  Transport local  |  Legaturi utile
Cauta hotărâre
Cuvant cheie Nr. Luna Anul
Nr. 202 / 08 iulie 2015
HOTĂRÂRE
privind aprobarea contractării unui împrumut în valoare de maximum 16.165.398 lei, în conformitate cu prevederile Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 2/2015 pentru modificarea si completarea unor acte normative, precum si alte măsuri
Publicarea pe site: 10 iul. 2015

În temeiul prevederilor art. 36 alin. (2) si alin. (4) lit. b), art. 45 alin. (2), art. 63 alin. (1) lit. c) si alin. (4) lit. c), precum si ale art. 115 alin. (1) lit. b), alin. (3), (5) si (6) din Legea administratiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările si completările ulterioare,
având în vedere prevederile Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, ale cap. IV din Legea nr. 273/2006 privind finantele publice locale, cu modificările si completările ulterioare, coroborate cu cele ale Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 2/2015 pentru modificarea si completarea unor acte normative, precum si alte măsuri, precum si cu cele ale Hotărârii Guvernului nr. 9/2007 privind constituirea, componenta si functionarea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, cu modificările si completările ulterioare,
tinând seama de prevederile art. 43 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările si completările ulterioare,
luând în considerare prevederile art. 9 pct. 8 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997,
tinând seama de prevederile art. 1.166 si următoarele din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, referitoare la contracte sau conventii,
luând act de:
a)      Expunerea de motive a  primarului municipiului categoria a II a, în calitatea sa de intiator, înregistrat cu  nr.16855/07.07.2015;
b)      Raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului, înregistrat cu nr.16854/07.07.2015;

constatând necesitatea de a asigura resursele financiare pentru prefinanțarea și/sau cofinanțarea proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile din perioada de programare 2007-2013, inclusiv pentru cheltuielile neeligibile asociate proiectelor,

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BOTOSANI, MUNICIPIU CATEGORIA a II a, ,
adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1  Se aprobă contractarea de la Ministerul Finantelor Publice a unui împrumut din venituri din privatizare în valoare de maximum 16.165.397 lei, cu o maturitate de maximum 15 ani
Art. 2  Contractarea împrumutului prevăzut la art. 1 se face pentru prefinanțarea și/sau cofinanțarea proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile din perioada de programare 2007-2013, inclusiv pentru cheltuielile neeligibile asociate proiectelor.

Art. 3  Din bugetul local al municipiului categoria a II - a, municipiul Botosani se asigură integral plata serviciului anual al datoriei publice locale aferent împrumutului prevăzut la art. 1
Art. 4 (1) Pe întreaga durată a serviciului datoriei publice locale, ordonatorul principal de credite are obligatia să publice pe pagina de internet a municipiului categoria a II - a, municipiul Botosani următoarele date:
    a) hotărârea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, precum si orice modificări si/sau completări ale acesteia;
    b) valoarea împrumutului contractat/în valuta de contract;      
    c) gradul de îndatorare a municipiului categoria a II - a, municipiul Botosani;
    d) durata serviciului datoriei publice locale, cu precizarea perioadei de gratie si a perioadei de rambursare a împrumutului;
    e) dobânzile, comisioanele si orice alte costuri aferente fiecărei finantări rambursabile;
    f) plătile efectuate din fiecare finantare rambursabilă.
                (2) Datele prevăzute la alin.(1) se actualizează în prima decadă a fiecărui trimestru pentru trimestrul expirat, sub sanctiunile prevăzute de lege.
      
Art. 5 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează primarul municipiului categoria a II a, municipiul Botosani.

Art. 6  Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului municipiului categoria a II- a, în termenul prevăzut de lege, primarului municipiului categoria a II- a si prefectului judetului Botosani si se aduce la cunostintă publică prin afișarea la sediul primăriei, precum si pe pagina de internet www.primariabt.ro


Presedinte de sedintă,                                                           
Consilier,
Ursuleanu Gheorghe Florentin
                                                                                                          
Contrasemnează,
Secretar,
Ioan Apostu
            

Botosani, 08 iulie 2015
nr. 202


Botoşani - oraş european
--------------------------------------
--------------------------------------
--------------------------------------
--------------------------------------
Adresa: Botosani, Piata Revolutiei nr. 1
Telefon: 0040 231 502200
Fax:        0040 231 531595
E-mail:   primaria@primariabt.ro
 
© Toate drepturile - Primaria Municipiului Botosani
Reproducerea neautorizata a continutului afisat pe acest site
constituie subiectul aplicarii legilor in vigoare